Un primar din județul Botoșani vrea să ofere titlul de cetățean de onoare ministrului Finanțelor, Darius Vâlcov. Este vorba de primarul comunei Pomârla, Dumitru Chelariu, care consideră că măsura luată de Vâlcov, aceea de a nu mai implica consiliile județene în repartizarea bugetelor către unitățile administrativ-teritoriale, este una transparentă și că la repartizarea banilor nu se va mai ține cont de culoarea politică. Bugetul va fi repartizat anul acesta primăriilor prin Ministerul Finanțelor.
”Am clamat mereu alocări echilibrate care să dea o șansă localităților de a functiona(ma refer la cea notiune de buget de functionare) si de a se si dezvolta in limita posibilitatilor si realitatilor economice ale tarii (aici ma refer la bugetul de dezvoltare), insa acest fapt devenise in mintea mea o utopie. N-am crezut, sincer, ca se v-a schimba vreodata ceva din realitatea aceasta perversa in Romania contemporana. Am afirmat cândva ca daca vreun politician, demnitar, prim-ministru, ministru, presedinte …om, din tara aceasta reuseste sa faca un act de dreptate pentru localitatile sarace acest fapt insemnand a da sansa la functionare normala si dezvoltare , propun consilierilor locali in secunda urmatoare acordarea titlului de Cetățean de Onoare al comunei acelei personalitati. Iata ca s-a intamplat miracolul. Anul 2015 a inceput pentru noi cu cea mai mare surpriza posibila, o șansă enormă la dezvoltare si aici nu exagerez cu nimic deoarece in contextul actual avem la indemana proiecte si programe vitale pentru comunitate”, susține primarul comunei Pomârla.
El spune că în comuna sunt în derulare mai multe proiecte europene și că în anii anteriori Consiliul Județean nu a sprijinit cu fonduri comunitatea pentru a le finaliza.
”Ma gandeam cu mare strangere de inima cum vom sustine noi 9 miliarde lei vechi cofinantare la proiectul de apa , canalizare si epurare care se afla in faza de implementare. Ma gandeam cu tristete cum nu o sa mai fie posibil sa incerc un nou proiect cu fonduri europene dupa ce cu atata efort am reusit sa implementam unul pe exercitiul financiar 2007-2013. Ma gandeam cu multa deznadejde la cate nevoi avem in comunitatile locale din zona aceasta saraca de Nord-Est si ce posibilitati reduse de a le rezolva avem. Miracolul s-a intamplat totusi si modul de alocare al resurselor financiare catre UAT uri (sume de echilbrare etc) s-a schimbat. Și s-a schimbat in foarte bine pentru localitatile sarace iar eu cu tot respectul si consideratia ma voi tine de cuvant”, mai spune primarul de Pomârla.
Acesta a propus deja consilierilor locali acordarea titlului de Cetățean de onoare al comunei Pomârla, ministrului Finanțelor Publice, Darius Vâlcov. Primariul Chelariu susține că evenimentul va avea loc pe 18 mai, cand i se va decerna acest titlu in deschiderea spectacolului Teatrului National din Iasi pe scena Amfiteatrului „Prof. Univ, Gica Gradinariu „din Pomarla cu ocazia unui eveniment mai amplu.