Ziua Națională a Culturii a fost marcată la Trușești

trusesti ziua lui eminescuZiua Națională a Culturii a fost marcată, pe data de 15 ianuarie, și la Trușești de către elevii și cadrele didactice ale Liceului ”Demostene Botez” Trușești. Lor li s-au alăturat invitați de seamă ai vieții culturale botoșănene pentru a cinsti cumsecuvine această zi dedicată culturii și poetului Mihai Eminescu născut la Botoșani.
Evenimentul intitulat „Zilele Eminescu” a avut loc, pe data de 15 ianuarie, de la ora 10.00, la Amfiteatrul Liceului „Demostene Botez” şi a durat mai bine de două ore.
Personalitățile care au dat curs invitației de a celebra Ziua Națională a Culturii la Trușești sunt Stelian Brînzei, membru fondator S.N.R. secția Botoșani, membru fondator A.C.I.R., membru fondator Gruparea Colecționarilor Mihai Eminescu S.H.R. și membru fondator al Asociației Colecționarilor Mihai Eminescu al Cercului Militar Național București, scriitorul și istoricul Paul Mircea Iordache, colectionarul de carte Mircea Pușcașu, publicistul și scriitorul Dorel Mihai Gaftodeanu, coordonatorul Centrului Europe Direct Botoşani Radu Căjvăneanu, actorul Radu Dragoș, realizatorul revistei online ”Fila de Bucovina” Cezar Viziniuck, publicistul Cristescu Constantin, dar și alți invitați ai culturii Botoșănene. Moderator al discuțiilor și al întregului eveniment a fost prezentatorul emisiunii “Album de duminică” de la TeleM Botoșani, Cristian Costăchel.

Dintre temele și activitățile pregătite pentru aceasta zi amintim : expoziție de insignografie, expoziție de carte, expoziție de desene și picturi inspirate din creațiile eminesciene, recital de poezie, ”Scrisoare către domnul Eminescu”, ”Eminescu – om de cultură”, ”Jurnalistul Mihai Eminescu – Jurnalistul Eminescu”, ”Elevii noștri, poeții nostri” etc. Corul pregătit de doamna profesor Ionela Deleanu a încantat audienţa alcătuită din mai bine de 300 de copii şi cadre didactice.

Organizatorii manifestării dedicate acestei importante zile a culturii au fost profesorul de limba și literatura română, Anca Melinte și directorul școlii-gazdă, Daniela Fecioru Cantemir.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *