Deputatul PSD Tamara Ciofu a donat mai multe volume de poezii din opera lui Mihai Eminescu pentru bibliotecile școlilor

tamara ciofu donatieDeputatul PSD Tamara Ciofu a donat, în zilele de 14 și 15 ianuarie a.c. mai multe volume de poezii din opera lui Mihai Eminescu pentru bibliotecile școlilor din colegiul electoral în care activează ca parlamentar, cu ocazia împlinirii a 165 de ani de la nașterea poetului.

Fiecare bibliotecă de la școlile din Bălușeni, Stăuceni, Răchiți, Gorbănești și de la colegiile A.T. Laurian, Economic Octvav Onicescu și de la Liceul de Artă Ștefan Luchian din Botoșani a primit din partea parlamentarului social democrat câte două seturi de patru volume cu opera poetică a lui Mihai Eminescu.

like facebookAnul acesta se împlinesc 165 de ani de la nașterea celui mai mare poet român și am dorit cu această ocazie să atrag atenția că la vârsta școlară, lectura are un rol hotărâtor în îmbogățirea cunoștințelor elevilor, în formarea gustului pentru citit, în cultivarea și dezvoltarea unui vocabular adecvat”, a declarat Tamara Ciofu.

La toate școlile vizitate elevii au susținut recitale de poezii și proză din opera lui Mihai Eminescu. În coumna Răchiți volumele de poezii ale lui Mihai Eminescu au reprezentat prima donație pentru noua bibliotecă care se reconstruiește în cadrul școlii care a ars în incendiul de la sfârșitul anului trecut.

Este necesar să cunoaștem ce și cât citesc copiii, respectând particularitățile lor de vârstă. Consider că este importantă dezvoltarea unei educații cultural-artistice în timpul școlii, mai ales că la consultațiile medicale s-au prezentat la mine din ce în ce mai mulți copii cu probleme neurologice generate din cauza dependenței de calculator și de internet. Deși majoritatea tinerilor folosesc telefoane mobile, calculatoare și laptop-uri în viața de zi cu zi, cărțile trebuie fie principalul reper de a înțelege lumea, de a vedea în perspectivă și de a-și forma o cultură solidă”, a completat vicepreședintele PSD Botoșani.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *