Inconștiență din partea unui dorohoian de 38 de ani. Acesta și-a lăsat cu bună știință fiul de 15 ani să conducă autoturismul pe un drum public. Plimbarea a fost făcută, sâmbătă seară, pe Bulevardul Victoriei din Dorohoi, însă mașina a fost oprită pentru un control de un echipaj al al Biroului Rutier Dorohoi.
Polițiștii au înlemnit în momentul în care au văzut cine se află la volan.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului de poliție Județean, tatăl s-a ales cu dosar penal pentru încredințarea unui vehicul pentru a fi condus pe drumurile publice unei persoane care nu deține permis de conducere, iar minorului i s-a întocmit dosar pentru conducere fără permis.