Filiala judeţeană a Partidului Ecologist a marcat, duminică, 25 de ani de la înfiinţare. Manifestarea a avut loc într-un bar, fiind invitaţi aproximativ 50 de membri ai partidului. După intonarea imnului partidului, preşedintele onorific şi preşedintele filialei judeţene au ţinut discursuri, iar ulterior s-au înmânat diplome de excelenţă.
” Iată că am ajuns într-un moment emoţionant de aniversare. După cum ştiţi în 12 ianuarie 1990, împreună cu un grup de entuziaşti am hotărât să înfiinţăm o mişcare ecologistă, unindu-ne pe toţi crezul, pentru un oraş curat, o ţară curată, o viaţă curată. PER este un partid mic, dar tare. A rezistat timp de 25 de ani pe un şcher politic în care multe partide avea cu totul alte gânduri, neglijând ecologia. Glasul nostru a fost auzit şi în mare parte ne-am făcut datoria, rămânând un partid mic, dar curat”, a declarat Mircea Costea, preşedinte onorific PER.
Acesta i-a înmânat ştafeta filialei lui Marian Jurgiu.
„Mă bucur că mă aflu în prezenţa dumneavoastră şi pot prelua ştafeta filialei partidului de la o persoană dragă mie. O persoană cu care m-am întâlnit acum 19 ani când am venit în Botoşani. Împreună cu dumneavostră sunt convins că putem face partidul puţin mai auzit decât a fost în prezent şi că vom putea transmite faptul că suntem un partid mic, dar tare. Nu avem planuri foarte mari pentru că dimensiunea partidului este una mică şi specifică, dar atât cât suntem, dorinţa mea este să rămânem un partid cu oameni integri, un partid cu oameni care nu au fost pătaţi”, a declarat Marian Jurgiu.