Cine nu se veseleşte astăzi va fi trist tot anul! Tradiţii şi obiceiuri de Sfântul Ion

Sfantul IoanIn fiecare an, la 7 ianuarie, romanii sarbatoresc ziua Sfantului Ion (Ziua sfantului Ioan Botezatorul, Soborul Sfantului Prooroc Ioan Botezatorul, Inaintemergatorul Domnului). Aproximativ doua milioane de romani poarta numele sfantului.

Potrivit traditiilor, in ziua Sfantului Ion se incheie perioada Sarbatorilor de iarna, incepute de ziua Sf. Nicolae (6 decembrie). Se zice ca dupa Sf. Ion se boteaza gerul, adica gerul incepe sa nu-si mai face simtita prezenta. Sf. Ion este considerat ocrotitorul pruncilor, iar mamele se roaga lui pentru a naste copii sanatosi, fara malformatii. Se zice ca cine nu se veseleste in Ziua Sf. Ion va fi trist tot anul.

Botezul Ionilor şi binecuvântatul minerilor sunt doar două dintre tradiţiile sărbătorite şi azi de oameni, care cred că
ceremoniile au rolul de a întări legătura comunităţii cu valorile creştine.

like facebookSfântul Ioan Botezătorul este unul dintre cei mai iubiţi sfinţi din România. Pe lângă marele număr de persoane care poartă numele de Ion, Ioan, Ioana, Ionel, Ionela ori Ionică sau Ionuţ, există şi tradiţii care sunt păstrate din vremuri  imemoriale. În unele zone, în ajunul sărbătorii de Sfântul Ioan Botezătorul, are loc botezatul Ionilor. În comunităţile în care este păstrat acest obicei, Ionii sunt conduşi cu alai la râu. Acolo, preoţii îi „botează”, adică le toarnă pe capete apă luată din râul în care, în prealabil, s-a turnat apă sfinţită cu ocazia liturghiei de Bobotează.

Oamenii cred că această ceremonie are rolul de a întări legătura comunităţii cu valorile creştine şi de a sublinia
angajamentul sătenilor de a respecta valorile creştinismului. În anumite zone, există izvoare care poartă numele Sfântului  Ioan. Apa din aceste izvoare este binecuvântată de preoţi de Bobotează, apoi, sătenii merg, în primele ore ale dimineţii de Sfântul Ioan să ia apă din izvor. Există credinţa, în unele comunităţi, că dacă oamenii privesc noaptea într-un vas cu apă neîncepută luată din Izvorul Sfântului Ioan şi dacă au inima curată, pot să întrevadă elemente din viitorul lor.

O altă tradiţie este binecuvântatul minerilor. La Ocna Dej, de exemplu, preotul din comunitate îi binecuvântează în ajunul zilei de Sfântul Ioan pe minerii care coboară în adâncul minei de sare. Astfel, aceştia au credinţa că vor fi feriţi de probleme tot anul care începe. Apa sfinţită este păstrată într-un butoi depozitat în naosul unei capele subterane, sculptate în sare, la o adâncime de peste 120 de metri sub scoarţa pământului şi în care minerii ajung după ce străbat un tunel lung de doi kilometri, scobit în sare. Capela îi este dedicată protectoarei minerilor, Sfânta Varvara. Însă unul dintre sfinţii preferaţi ai minerilor este Sfântul Ioan Botezătorul, care are un vitraliu dedicat special în capela subpământeană.

Acest lucru are o explicaţie curioasă. În Biserica Romano-Catolică, sfântul protector al minerilor este Sfântul Jan (Ioan) Nepomouk, aşa cum în tradiţia bizantină, ortodoxă şi greco-catolică, protectoarea minerilor este Sfânta Varvara. Cum Ocna Dej, care este o suburbie a oraşului Dej, este o comunitate multietnică şi multiconfesională, diferite tradiţii au fuzionat. Pentru mulţi dintre mineri, nu există o diferenţă prea mare între Sfântul Ioan Nepomouk şi Sfântul Ioan Botezătorul. Ei ştiu doar că Sfântul Ioan este protectorul lor. Iar tradiţiile Sfântului Ioan Nepomouk şi Sfântului Ioan Botezătorul s-au suprapus peste cea a Bobotezei, care presupune binecuvântarea apei. În timp, minerii au ajuns să fie binecuvântaţi cu apă sfinţită de Bobotează, dar se roagă deopotrivă Sfântului Ioan şi Sfintei Varvara.

SFANTUL ION, SEMNIFICAŢIA NUMELUI

Ioan este un nume iudaic: „Iohanan” prescurtare din „Iehohanan” si inseamna „Dumnezeu s-a milostivit”. Foarte multi romani poarta numele de Ion (forma neaosa), Ioan sau Ioana, fie ca atare, fie in diferite variante: Ionel, Nelu, Ionica, Nica, Ionut, Onut, Ionela, Nela, Ionica sau Oana, alcatuind cea mai bogata familie onomastica din Romania.In aceasta zi de sarbatoare nu lipsesc nici traditiile si obiceiurile populare. In trecut de Sfantul Ioan avea loc Torontoiul sau Iordanitul femeilor, un ritual din care s-a mai pastrat doar ospatul final, ospat ce incheie astfel ciclul sarbatorilor de iarna. Iordanitul femeilor avea un ritual strict, in care nevestele batrane le primeau in grupul lor pe cele mai tinere, le duceau la rau sa le stropeasca si apoi faceau o masa comuna.

„In multe sate din Maramures se mai tine obiceiul Vergelului sau, altfel spus, spargerea Craciunului. Fetele de maritat pregatesc cosuri cu bautura si mancare. Feciorii merg si iau fetele de acasa si le dic in curtea unde se tine Vergelul. Tot ei sunt si cei ce platesc muzicantii. In hora intra fetele ce se vor marita in acest an si formeaza viitoarele cupluri, toata petrecerea incheiundu-se cu un ospat comun, care sparge perioada sarbatorilor de iarna”, a declarat pentru citynews.ro conferentiar universitar Delia Suiogan.

Sărbătoarea de Sfântul Ion mai este cunoscută și sub numele de „Sânt-Ion”, „Înaintemergătorul Domnului” sau „Soborul  Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul”. Se știe din tradiția populară că Sfântul Ioan este protectorul pruncilor și se mai ține pentru ca pruncii să se nască sănătoși, fără malformații sau diformi. Totodată, ziua de Sfântul Ion este o zi de bucurie, iar cine nu se veselește în această zi va fi trist tot timpul anului.

SFANTUL ION 2013: Obiceiul Iordanitului

Unii oameni serbează ziua de Sfânt Ion pentru ca Dumnezeu să le ferească gospodăriile de foc și animalele de fiarele sălbatice. În ziua de Sfânt Ion există obiceiul „Iordănitul femeilor”, care este, de fapt, o petrecere a nevestelor. Femeile se adună la o gazdă, unde aduc fiecare alimente și băutură, apoi petrec până dimineața, spunând că se „iordănesc”.

Un alt obicei întâlnit în ziua de Sfântul Ion este „Iordăneala”. Mai mulți tineri care au luat de la preot, în ajunul
Sfântului Ion, agheasmă de la Bobotează, merg în dimineața zilei de Sfântul Ion la biserică și după terminarea slujbei stropesc fiecare om care iese, apoi îl urează. Oamenii “iordăniți” trebuie să-i răsplătească pe urători cu bani, cu care seara chefuiesc.

Tradiția ne spune că în dimineața zilei de Sfântul Ion fiecare om trebuie să se stropească cu agheasmă nouă, pentru a fi feriți de boli în decursul anului.Se spune conform tradiției populare că după Sfânt-Ion se botează gerul, adică se înmoaie frigul și începe să se facă mai cald.

Sursa: RomâniaTv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *