Municipalitatea face primul pas pentru amenajarea versantului Pacea. Vezi ce se face în zonă!

parc pacea 1Primăria Botoşani atribuie prin încredinţare directă un contract ce vizează realizarea unei documentaţii tehnico-economice pentru amenajarea versantului Pacea. Municipalitatea alocă în acest sens 36.290 lei fără TVA pentru Studiu de fezabilitate inclusiv avize, acorduri, documentaţie pentru autorizatia de construire, Proiect tehnic si detalii de execuţie, contractul urmând să fie atribuit firmei care vine cu preţul cel mai scăzut. Ofertele pot fi depuse până pe 8 ianuarie.

Reprezentanţii Primăriei Botoşani motivează că versantul prezintă stabilitate şi se pretează la amenajari peisagistice deosebite pentru a da un aspect deosebit intrării în municipiu dinspre judeţul Suceava.

Municipiul Botoşani are în derulare investiţia „Parc Regional de Agrement Turistic şi Sportiv – Cornişa Botoşani”, care va fi pusă în funcţiune în anul 2015, iar reprezentanţii Primăriei vor să schimbe şi faţa versantului Pacea, pentru ca bgotoşănenii să-şi petreacă timpul liber în zonă şi să desfăşoare activităţi sportive, culturale şi de agrement şi nu în ultimul rând şi comercial.

like facebookAstfel, se are în vedere marirea zonei de spatii verzi si locuri de agrement, stabilizarea versantului prin împădurire, mascarea cimitirului Pacea printr-o plantatie perimetrala de protectie.

Proiectul pe care îl are în vedere municipalitatea propune amenajarea zonei cu mobilier urban, umbrare, coşuri de gunoi. În zonă vor fi spaţii de agrement care vor cuprinde: o zonă de aventura de cca 26.000 mp, zona paintball – cca 13000 mp, zona pentru jocurile de iarna,  zona destinata adolescenţilor pentru practicarea skate- ului, zona picnic, cu 20 mese şi 4 gratare.

De asemenea, vor fi amenajate două parcari, la fiecare din cele doua intrări in zona. Sistemul de alei va fi dimensionat in funcţie de gradul de ocupare al spatiilor. Aceste alei vor fi de tipul: aleea principala existenta ,reabilitata si transformata in alee pietonala – alee pentru biciclisti, role şi alei pietonale alergare, alei pentru biciclisti.

 

 

One thought on “Municipalitatea face primul pas pentru amenajarea versantului Pacea. Vezi ce se face în zonă!

  1. O idee excelenta. De fapt, toate intrarile in municipiul Botosani trebuie amenajate in stil occidental. Spre exemplu, intrarea dinspre Dorohoi ar putea sa fie modernizata prin construirea a 4 benzi de circulatie prin satul Catamarasti si amenajarea trotuarelor si podetelor, a unor ronduri cu flori. Stiu ca satul apartine unei comune – nu orasului – insa atunci care-i rolul Zonei metropolitane ?
    Iesirea spre Saveni ar trebui facuta pe alta cale, ocolitoare, evitindu-se locul ingust si in panta spre Rachiti.
    De altfel, dupa opinia mea, intreaga structura functionala si arhitectonica a orasului ar trebui revazuta prin noul PUG. Sa ma ierte Dumnezeu, dar in prezent nu se vede deloc ca exista un arhitect sef al municipiului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *