Prinși de polițiști în timp ce vindeau petarde

petardeMai mulți botoșăneni s-au ales cu dosare penale după ce au fost prinși cu obiecte pirotehnice. Un adolescent de 16 ani a fost depistat în comuna  Prăjeni cu peste 140 de obiecte pirotehnice. De asemenea,  A. I. de 28 ani și A. R. de 23 ani, ambii din satul Dracşani, comuna Suliţa, au fost depistați pe raza localității de domiciliu, deţinând şi comercializând fără drept, 2.720 obiecte pirotehnice.

Alți doi botoșăneni, B. C. de 42 ani și C. I. de 39 ani, ambii din comuna Truşeşti, au fost depistați pe raza localității de domiciliu, deţinând şi comercializând fără drept, 1.888 obiecte pirotehnice. În aceeaşi situaţie a fost depistat, P. A. de 18 ani, din comuna Lozna, județul Botoșani, respectiv  deținând și comercializând fără drept obiecte pirotehnice, în timp ce se afla în localitatea de domiciliu.

like facebookPoliţiştii au dispus măsura ridicării obiectelor pirotehnice, în vederea confiscării.

În cauze continuă cercetările, sub aspectul comiterii infracţiunilor de orice operaţiune cu articole pirotehnice efectuată fără drept şi comercializarea  către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *