Elevii vor vor reveni la cursuri luni, 5 ianuarie, după vacanţa de iarnă, conform structurii anului şcolar 2014-2015. Anul şcolar are 177 de zile de cursuri şi 34 de zile de vacanţă, fără cele din vacanţa de vară.
Conform calendarului, anul şcolar 2014-2015 va avea 36 de săptămâni de cursuri, însumând 177 de zile lucrătoare. Excepţie fac clasele terminale din învăţământul liceal, pentru care anul şcolar are 37 de săptămâni, din care durata cursurilor este de 33 de săptămâni, 4 săptămâni fiind dedicate desfăşurării examenului naţional de bacalaureat.
De asemenea, cursurile claselor terminale se încheie în 29 mai 2015, iar pentru clasa a VIII-a, anul şcolar are 36 de săptămâni, din care durata cursurilor este de 35 de săptămâni, o săptămână fiind dedicată desfăşurării evaluării naţionale. Cursurile claselor a VIII-a se încheie în data de 12 iunie 2015.
Vacanța intersemestrială va fi între 31 ianuarie şi 8 februarie.
Semestrul al II-lea va începe luni, 9 februarie, şi va fi întrerupt de vacanţa de primăvară, programată între 11 aprilie şi 19 aprilie. Cursurile se vor relua în 20 aprilie, anul şcolar urmând să se încheie la 19 iunie.
Vacanţa de vară de dinaintea anului şcolar 2015-2016 va fi între 20 iunie şi 13 septembrie.