Temperaturile vor continua să crească uşor zilele următoare. În prima zi din weekend, sunt aşteptate ninsori slabe în zonele montane, urmând ca duminică ninsorile să se extindă şi în alte zone.
SÂMBĂTĂ. Pe parcursul zilei de sâmbătă cerul va fi parţial noros, iar valorile termice vor continua să crească uşor, astfel că maximele se vor încadra între -3 grade in Transilvania şi 6 grade in regiunile extracarpatice.
Vor fi ninsori slabe în zonele montane, iar dimineaţa în sud-estul extrem vor mai fi ploi şi lapoviţe.
Începând de seara, aria de nebulozitate se va extinde, iar în cursul noptii sunt asteptate precipitaţiile mai frecvente in vest, nord-vest şi centru. Vor predomina ninsorile, ce vor fi mai abundente în Maramureş, Crişana, Carpaţii Occidentali şi nordul Orientalilor. În Banat şi izolat în partea de sud a ţării vor fi precipitaţii mixte şi condiţii de polei, iar în Moldova va fulgui. Vântul va fi mai nervos în zona montană şi izolat în restul teritoriului.
Si in Bucuresti, cerul va fi innorat în primele ore ale zilei de maine când vor fi posibile precipitaţii slabe, mixte ce pot favoriza producerea de polei, in conditiile in care vantul isi face usor simtita prezenta. Temperatura maximă va fi de 1…2 grade.
DUMINICĂ. Incheiem saptamana cu precipitaţii în majoritatea zonelor tarii. Va ninge pe arii extinse în Maramureş, Crişana, Transilvania şi Moldova şi local în Banat, iar cu precădere în zonele montane şi submontane ninsorile vor fi mai consistente.
În Dobrogea şi estul Munteniei vor fi precipitaţii mixte la început, iar din orele serii incepe sa ninga. În restul teritoriului precipitaţii slabe vor fi posibile numai la nivel izolat. Se vor menţine condiţiile de polei, iar vantul se va intensifica în toată ţara, cu viteze ce vor depăşi local 50…60 km/h, în special în sud şi centru, iar la munte va sufla tare, viscolind ninsoarea.
Cele mai ridicate temperaturi pe care le vor arata termometrele pe parcursul acestei zile vor fi de la -3 grade in estul Transilvaniei pana la 5 grade in Oltenia si Banat.
Cerul va fi mai mult noros şi in Bucuresti, unde sunt asteptate precipitaţii slabe, mixte la început, apoi sub formă de ninsoare. Vântul prinde putere, iar mercurul in termometre se opreste în jurul valorii de 1 grad.
LUNI ne asteapta o zi cu temperaturi apropiate de normalul acestei perioade, adica maxime de la -5 grade in Transilvania pana la 3 grade pe litoral, insa pe parcursul nopţii se instaleaza din nou gerul, cu precadere in centrul tarii.
În regiunile nordice şi centrale şi în zonele montane şi submontane, cerul va fi mai mult noros şi local va ninge. În restul teritoriului înnorările vor fi temporare, iar ninsorile se vor semnala pe arii restrânse. Vântul continua sa fie mai alert în special în centrul şi în estul ţării, iar la munte va sufla tare, viscolind ninsoarea.
Cerul va fi temporar noros şi in Capitala, unde deste posibil sa mai ninga slab, in timp ce vantul va sufla cel mult moderat, iar maxima zilei va fi de 0…1 grad. Si aici, in cursul noptii se raceste destul de mult, temperaturile urmand sa se apropie de pragul gerului.
Temperaturile continua sa scada si marti, astfel că zilele de la mijlocul saptamanii viitoare aduc din nou o vreme deosebit de rece, geroasă mai ales noaptea si dimineata în toată ţara. Temperaturile diurne raman negative si vor fi cuprinse cam intre între -10 şi 0 grade, iar cele nocturne se vor situa sub pragul gerului, cu posibilitatea ca in depresiuni, sa coboare până în jurul a -25 de grade.
In aceste conditii vor fi putine ninsori, slabe, trecatoare, cel mai probabil pe la munte, în sud şi în est.
Sursa: RTV.NET