Un membru al formației Balada din Botoșani și-a cerut iubita de soție într-un moment în care ansamblul din care face parte susținea, în noaptea de Revelion, un program pe scena din Piața Revoluției.
Tânărul, Andrei Vițalariu, care era îmbrăcat într-un costum special pentru obiceiuri de iarnă, a întrerupt spectacolul, s-a pus în genunchi și i-a cerut mâna viitoarei soții, Anda Aparaschivei, care este și ea membră a aceluiași ansamblu și care, de asemenea, se afla pe scenă.
„Vă rog să mă scuzați că interrupt spectacolul, dar vreau să o cer de soție pe prietena mea”, a spus emoționat tânărul.
Șeful ansamblului, Mihai Fediuc, le-a urat tinerilor casă de piatră și copii mulți.