Un fost angajat al societăţii MBB a fost miercuri după-amiază protagonistul unui incident mai puţin obişnuit. Pe motiv că nu şi-ar fi primit in totalitate ultimele drepturi salariale, Cătălin Florin G. de 31 de ani a dat buzna in birourile societăţii şi a cerut diferenţa de bani. Pentru a fi mai convingător, acesta a luat şi o brichetă tip pistol cu care le-a ameninţat pe salariate. Fără să bănuiască despre ce ar fi vorba, angajatele societăţii au intrat in panică, iar una dintre ele a reuşit să sune la 112. In numai citeva minute bărbatul a fost inconjurat de poliţişti şi imobilizat. Abia atunci oamenii legii au realizat că pistolul este de fapt o brichetă. "Era realizată din metal şi imita aproape la perfecţie un model de pistol cu aer comprimat", a declarat unul dintre angajaţii MBB care au contribuit la imobilizarea suspectului.
In urma plingerilor formulate de reprezentanţii societăţii MBB Construcţii, Cătălin Florin G. a fost condus la sediul Poliţiei municipiului Botoşani unde s-a ales cu un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de ameninţări. "Dosarul va fi inregistrat la număr unic la Parchetul de pe lingă Judecătoria Botoşani după care va fi soluţionat procedural", a precizat subcomisarul Manuela Ieremie, purtător de cuvint in cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie.
Reprezentanţii MBB au refuzat să comenteze incidentul.
Disponibilizări masive anunţate in construcţii
Trei societăţi de construcţii din Botoşani au anunţat ieri concedierea majorităţii angajaţilor. Aproximativ 350 de persoane işi vor pierde aşadar locul de muncă. Cosmilux Company SRLva disponibiliza 245 din cei 263 de angajaţi, iar Dantex Trust 57 din cei 66 de angajaţi. Ambele societăţi ii aparţin omului de afaceri Victor Mihalachi. Motivele invocate de firme in nota explicativă trimisă Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă (AJOFM) sunt dificultăţile economice, situaţia financiară precară şi faptul că "nu mai avem lucrări contractuale şi nici perspectiva obţinerii altora". Din aceleaşi motive, societatea Dioconstruct va concedia 22 de angajaţi.
In această lună, 600 de botoşăneni işi vor pierde locul de muncă ca urmare a disponibilizărilor colective, cei mai mulţi activind in domeniul construcţiilor.
La inceputul lunii ianuarie 2009, vor fi concediaţi şi 100 de muncitori de la Ascon SA.
Aceasta după ce in noiembrie, 318 botoşăneni au intrat in şomaj ca urmare a disponibilizărilor făcute de Goldana, MBB Construcţii, Lonfil şi Caledonia SA.
Datele AJOFM arată că 1.050 de botoşăneni şi-au pierdut sau işi vor pierde locul de muncă in perioada următoare.