Fiecare masă tradiţională de Crăciun are un element comun, cozonacul. Cel mai rafinat produs de panificaţie se pregăteşte cu migală, iar pentru gospodinele care nu au avut timp să aşeze o asemenea bunătate pe masă, fabrica Vatra Domnească le vine în întâmpinare.
Cozonacul Domnesc, marcă înregistrată, produs în laboratoarele firmei aduce gustul „ca la mama acasă” la fiecare client. Pe lângă acest produs, oferta fabriciii cuprinde peste 60 de specialităţi, de la pâine tradiţională, până la pomeni cu decoruri speciale şi inclusiv produse de patiserie.
Produsele sunt fabricate sunt licenţa Dobrogea Grup Constanţa, liderul în domeniul panificaţiei din România. Clienţii le pot achiziţiona atât din marile reţele de magazine cât şi din magazinele proprii ale fabricii. Magazinele proprii se găsesc în cadrul complexului comercial Orhideea, Calea Naţională 69, Griviţa nr 3, Săvenilor, Piaţa Viilor, Piaţa Mare, Prieteniei nr 4, Gheorghe Filipescu, Strada Luna şi strada Nicolae Iorna nr3.
„Vrem să oferim consumatorilor o alimentaţie sănătoasă prin produsele noastre de cea mai bună calitate, echilibrate nutriţional. Ne dorim ca prin tot ceea ce facem să păstrăm încrederea şi ataşamentul consumatorilor noştri faţă de brandul Vatra Domnească. Acesta este gândul nostru în fiecare zi şi drumul pe care Vatra Domnească a mers şi va merge de acum înainte. Sperăm ca produsele noastre să aducă fericire în rândul botoşănenilor şi ţin să le urez Sărbători Fericite!”, a declarat Gabriel Timofte, managerul Vatra Domnească.
Vezi aici cele mai populare produse ale brutăriei:
COZONAC DOMNESC
SET POMENI DECOR SPECIAL
SET POMENI (specialitati paine)
Chifle cu vanilie
Rulouri cu vanilie si rahat
Baton cu rahat
Baton Hot-Dog
Japoneze
Chifleţ
CORNURI cu gem, rahat si ciocolata
Semiluna
Spirale
Colacei simpli
Paine NEPTUN – feliata si nefeliata
Paine LITORAL – feliata si nefeliata
Paine NEAGRA TOTAL – feliata si nefeliata
Paine IMPLETITA ELITA –
Paine GRAHAM – feliat si nefeliat
Paine IMPLETITA LA TAVA – feliat si nefeliat
Paine cu faina din secara – feliat si nefeliat
Paine cu adaos MULTICEREALE – feliata si nefeliata
Paine DOBROGEA TOAST – feliata
Paine DOMNEASCA
Paine INTEGRALA