Starea botoşănencei împuşcate duminică de către soţul său este în continuare gravă. Femeia internată la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi este menţinută tot pe Secţia ATI a spitalului, intubată şi ventilată mecanic.
Marți, o echipă de medici neurochirurgi, orelişti şi plasticieni s-au întâlnit şi au decis să-i închidă plaga împuşcată din zona coloanei cervicale, însă nu au putut scoate fragmentele de alice pentru că sunt răspândite peste tot. Mai mult, pacienta în vârstă de 53 de ani prezintă semne de paralizie la nivelul membrelor inferioare.
„Starea pacientei se menţine gravă. O echipă pluridisciplinară s-a întâlnit şi a decis să-i închidă plaga, însă fragmentele de alice nu au putut fi scoase. Pacienta este în continuare drenată pentru eliminarea sângelui acumulat în zona toracică. Acum aşteptăm să fie detubată pentru a stabili paşii următori“, a spus dr. Marius Dabija, purtător de cuvânt al Spitalului de Neurochirurgie.
Pacienta, din comuna Şendriceni, judeţul Botoşani, a fost împuşcată de soţul său, care s-a sinucis după ce şi-a rănit nevasta.
Potrivit primelor informaţii, conflictul dintre cei doi ar fi pornit din cauză că bărbatul ar fi cheltuit banii pe care femeia îi trimisese din Italia pentru nunta fiului lor. Femeia rănită a fost adusă la Spitalul „Sfântul Spiridon“, unde a fost preluată cu un hemotorax bilateral, adică sângerare abundentă după împuşcare, şi cu o plagă împuşcată în zona coloanei cervicale, acolo unde au fost găsite fragmente de alice.
Sursa: Ziarul de Iaşi