Şoferul care a produs accidentul grav de vineri seară de la Baisa, soldat cu rănirea a două persoane şi avarierea a nu mai puţin de patru maşini, avea o alcoolemie de 2,15 g/l alcool pur în sânge, potrivit măsurătorilor făcute de medicii legişti.
Gheorghe Fediuc, de 54 de ani, nu a putut sufla, după accident, în etilotest, din cauza rănilor pe care le-a suferit, însă cadrele medicale de la Unitatea Primire Urgenţe au prelevat, în prezenţa poliţiştilor, probele de sânge, care au dovedit nivelul de alcoolemie.
Vă reamintim, că pe fondul vitezei, dar şi a consumului de alcool, Fediuc, care se întorcea vineri seară dinspre Suceava spre Botoşani, a intrat cu maşina sa, un VW Golf 3, pe contrasens, lovind alte trei maşini care circulau regulamentar din sens opus.
Din accident a rezultat rănirea lui Fediuc, dar şi a altui şofer, Costel Şurubaru, care conducea un VW Golf 4.
VIDEO Grav accident la Baisa. Răniţi grav după ciocnirea a patru maşini