Duminică seară, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 282, în comuna Todireni, D.E. de 20 ani, din municipiul Botoșani, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, împrejurare în care autoturismul a părăsit carosabilul, ajungând în şanţul de la marginea drumului.
Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică și era incoerent în vorbire, refuzând să dea detalii cu privire la cele întâmplate şi devenind agresiv, acesta a fost imobilizat prin încătuşare și condus la Spitalul Judeţean Botoşani, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.