Vânătoare cu ghinion pentru trei braconieri. Sâmbătă, în jurul orei 11.00, poliţiştii din cadrul IPJ Botoşani – Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au depistat în comuna Copălău, sat Cerbu, într-o zonă împădurită, aparţinând de Fondul Cinegetic nr.13 Copălău, un vehicul de teren în care se aflau C. T. de 48 ani, din comuna Suliţa ( paznic de vânătoare), R. A. de 27 ani, din oraşul Flămânzi şi M. D. de 63 ani, din comuna Copălău.
În autovehicul au fost identificate trei arme letale, cu destinaţia vânătoare, iar în portbagajul maşinii au fost găsite cadavrele a două femele şi mascul din specia căprior, care au fost ridicate şi predate Direcţiei Sanitar Veterinare Botoşani.
Unul dintre bărbaţi a prezentat poliţiştilor autorizaţia de vânătoare individuală, emisă pentru perioada 29.11.2014-23.12.2014, în care era înscris dreptul de a vâna o femelă din specia căprior în prezenţa organizatorului de vânătoare, dar care nu era completată la rubricile privind menţiuni cu privire la exercitarea vânătorii.
Verificările efectuate au stabilit că persoanele identificate posedau permise de armă. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vânătoarea fără autorizaţie de vânătoare legală, transportul vânatului dobândit prin împuşcare în teren şi braconaj comis de o persoană care are atribuţii de serviciu în domeniul vânătorii.
Totodată, în temeiul prevederilor Legii nr. 407/2006, autovehiculul folosit la acţiunea de braconaj, a fost indisponibilizat.
One thought on “Braconieri de căprioare, prinşi de poliţişti. Vezi ce s-a găsit în portbagajul unei maşini de teren!”