Noul președinte ales al României, Klaus Iohannis, a participat, vineri, la o întâlnire cu cu liderii Organizației Femeilor Liberale (OFL) din toate județele țării.
La reuniune au participat și trei reprezentante de la Botoșani, respectiv Mirela Saucă şi Cătălina Lupașcu în calitate de membri al Biroului Permanent Național al OFL și Andreea Suhăreanu în calitate de invitat.
Președintele le-a transmis femeilor din noul PNL că se așteaptă ca acestea să pună umărul pentru formarea unei echipe coerente și performante, care să îndeplinească așteptările alegătorilor de a face un altfel de politică.
„După părerea mea, ați înțeles mai repede, mai bine și mai profund ce înseamnă politica în secolul XXI. Înseamnă o mai mare apropiere de oameni, înseamnă organizații care funcționează mai direct și înseamnă organizații care funcționează în așa fel încât să vină în întâmpinarea alegătorilor noștri. Aceste lucruri sunt vitale pentru orice partid care dorește să rămână sau să devină semnificativ în deceniile următoare”, a declarat Klaus Iohannis la întâlnirea pe care a avut-o cu femeile liberale.
Acestea s-au declarat încântate de întâlnire avută cu noul președinte al țării și spun că așteptările acestuia de reformare a felului de a face politică în România vor fi cu siguranță împlinite.
„Faptul că Alina Gorghiu a ajuns să conducă PNL alături de Vasile Blaga nu e o întâmplare și arată că suntem un partid care a pornit pe un drum fără prejudecăți, în care valoarea si răspunsul față de nevoile societății sunt cele mai importante”, a declarat după întalnirea cu președintele, Mirela Saucă – primvicepreședinte al Organizației Femeilor Liberale de la Botoșani.
Intr-adevar doamnele reprezinta elita femeilor liberale din Botosani;Lupascu este pretutindeni si pe nicaieri,Suhareanu o fripturista iar Sauca ar linge si ea un os dar nu e hotarita in care pat.