Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani a primit, vineri, încă o şenilată pentru intervenţii pe timp de iarnă. Utilajul este achiziţionat cu bani europeni prin Programul Operaţional 2007-2013. ISU mai are în dotare încă o şenilată. Col. Radu Anton, şeful Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, a declarat că în luna ianuarie va fi recepţionată şi prima autospecială cu funcţionare multiplă, cu dispozitiv de autofreză, cămion şi cisternă de apă.
„Cu bucurie, colegii mei au recepţionat la Iaşi încă un complet de intervenţii pentru situaţii de urgenţă. Este vorba de un autovehicul UTV şenilat, cu platformă şi maşină de tracţiune pemtru intervenţii în condiţii de iarnă„, a spus Radu Anton.