Agenţia pentru Protecţia Mediului Botoşani anuntă persoanele interesate ca Administratia Fondului pentru Mediu a finalizat procedura de analiză a dosarelor de finanțare depuse in cadrul Programului CASA VERDE – editia 2011.
Solicitanții a căror dosare au fost aprobate vor fi anunțați telefonic de către reprezentanții APM Botoșani să se prezinte la sediul instituției pentru semnarea contractelor de finanțare. Ei trebuie să aducă următoarele acte: extras de carte funciară pentru imobilul unde se implementează proiectul, extras de cont bancar și copie după actul de identitate.
„Dorim să atragem atenția asupra faptului că solicitanții care în anul 2011 au depus în dosarul de finanțare copie legalizată după autorizația de construire vor trebui să aducă, la semnarea contractului de finanțare, extras de carte funciară ceea ce presupune intabularea imobilului. De asemenea, recomandarea noastră este ca beneficiarii să nu obțină cele două extrase până ce nu vor fi anunțați de către noi, având în vedere termenul de valabilitate limitat al acestora.”, a declarat directorul executiv al APM Botoşani, dl. Eugen Mateciuc.
În ediția 2011 a Programului CASA VERDE, pentru județul Botoșani au fost depuse 482 dosare, din care au fost respinse 10, beneficiari fiind și oameni de afaceri ori șefi de instituții publice.
Vezi lista cu dosarele aprobate pe 15 decembrie pentru județul Botoșani aici!
Vezi toate dosarele aprobate la nivelul județului Botoșani aici!