Senatorul Doina Federovici a organizat la finalul săptămănii trecute o acţiune în cadrul căreia au oferit copiilor de la grădinițele din Corlăteni, Carasa și Dimăcheni, dar și celor din clasele I-IV de la școlile din Corlăteni, Vlădeni, Dimacheni, Carasa și Podeni câte un cadou.
Pentru câteva ore bune, senatorul Doina Federovici a fost ajutorul lui Moş Crăciun, deplasându-se în aceste localităţi de pe raza colegiului Dorohoi – Flămânzi oferind celor peste 400 de copii dulciuri, fructe, sucuri dar şi jucării specifice sărbătorilor de iarnă. Prezenti la eveniment au fost si primarii de Dimacheni si Corlateni, domnii Cojocariu Stefan si Butincu Valentin.

Acțiunile vor continua și în perioada următoare, senatorul Doina Federovici dorind să aducă bucuria Crăciunului mai aproape de câți mai mulți copii.