Preşedintele Consiliului Judeţean, Florin Ţurcanu, a fost condamnat în dosarul în care era acuzat de fals intelectual. Acesta, in calitate de presedinte al PNL, ar fi emis mai multe documente false, in baza carora doi consilieri judeteni si un consilier local au fost dati afara din partid, in mod ilegal.
Sentinţa a fost dată, joi, de Curtea de Apel Suceava care a aplicat o pedeapsă de şase luni de închisoare cu suspendare şi un termen de încercare de doi ani şi şase luni.
„Condamnă pe inculpatul Ţ. F. pentru săvârşirea infracţiunilor de: – fals intelectual prevăzută de art.289 alin. 1 cu aplicarea art.41 alin.2 din Codul penal din 1969 cu aplicarea art.41 alin.2 din Codul penal din 1969, art.5 din Codul penal, la pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare; – uz de fals prevăzută de art.291 cu aplicarea art.41 alin.2 din Codul penal din 1969, art.5 din Codul penal, la pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare. În temeiul art.33 lit. a, art.34 lit. b din Cod penal din 1969 contopeşte pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 6 (şase) luni închisoare”, se arată în decizia Curţii de Apel Suceava
Potrivit anchetatorilor, în perioada iunie – iulie 2009, inculpatul Ţurcanu Florin, deputat în Parlamentul României, în calitate de preşedinte al Partidului Naţional Liberal – filiala Botoşani (funcţie ocupată începând cu primăvara anului 2009), a semnat o serie de hotărâri în care se consemna, în mod necorespunzător adevărului, că diferiţi membri ai acestei organizaţii politice au fost excluşi din partid prin hotărârea Delegaţiei Permanente a PNL Botoşani din data de 21.06.2009.
Scopul urmărit a fost acela ca, în locul persoanelor alese în funcţia de consilier local sau judeţean, să ajungă alte persoane, agreate de inculpat. Având în vedere că locul vacantat era ocupat de persoana aflată pe poziţia imediat următoare pe lista cu care partidul a participat la alegeri, iar persoana agreată nu ocupa întotdeauna această poziţie, ci o poziţie inferioară, inculpatul a emis hotărâri prin care erau excluse chiar şi cinci persoane pentru a se ajunge ca funcţia vacantată să fie ocupată de persoana dorită. În acest fel, inculpatul Ţurcanu Florin a semnat acte (hotărâri, adrese) prin care se consemna, în mod necorespunzător realităţii, că Delegaţia Permanentă a PNL Botoşani din data de 21.06.2009 a hotărât excluderea a 23 de persoane din cadrul Partidului Naţional Liberal.
În realitate, în cadrul acestei şedinţe din data de 21.06.2009, singurele sancţiuni aplicate au fost retragerea sprijinului politic faţă de membrii Aurelia Arosoaie, Cristina Bahrin şi Cristian George Ostafie şi excluderea din partid a numitului George Ostafie. Ulterior, realizând că sancţiunea retragerii sprijinului politic nu duce la încetarea de drept a calităţii de consilier, acest efect avându-l doar sancţiunea excluderii din partid, inculpatul Ţurcanu Florin a procedat la emiterea în fals a unor hotărâri în care se atestă că sancţiunea aplicată şi faţă de Aurelia Arosoaie, Cristina Bahrin şi Cristian George Ostafie.
O parte dintre aceste hotărâri au fost trimise Consiliului Judeţean, Consiliului Municipal Botoşani sau consiliilor locale în cadrul cărora membrii la care se făcea referire în hotărâri activau în calitate de consilieri. Aceste hotărâri au fost însoţite de adrese în care se atesta încă o dată, în mod necorespunzător adevărului, că în şedinţa Delegaţiei Permanente a PNL Botoşani din data de 21.06.2009 s-a hotărât excluderea persoanei indicate în hotărâre, menţionându-se totodată membrii de partid care urmau să îi înlocuiască pe cei vechi în funcţia de consilier.