E.ON Energie România a decis încetarea colaborării cu Total Post, iar la momentul de faţă, serviciul de distribuire a facturilor emise de companiile E.ON se realizează prin intermediul Poştei Române. Apreciem preocuparea clienţilor noştri faţă de primirea şi plata facturilor de gaze naturale/energie electrică şi le cerem scuze pentru disfuncţionalităţile apărute în distribuirea facturilor, se precizeaza intr-un comunicat al EON.
Reamintim consumatorilor că, în cazul în care nu primesc facturile în intervalul obişnuit, sunt rugaţi să le solicite utilizând unul din canalele de comunicare puse la dispoziţie de compania noastră.
Astfel, telefonic – de luni până vineri – se pot adresa Centrului de Servicii Clienţi, între orele 08.00 şi 20.00 la numerele de telefon 0801 000 366 sau 0265 200 366.
Factura curentă poate fi solicitată şi prin:
- e-mail, la adresa: [email protected];
- fax, la numărul: 0265 200 367;
- poştă, la OP1, CP 10 Târgu Mureş.