Consumatori de etnobotanice la 14 ani. Medic: Numărul consumatorilor este cu mult mai mare faţă de cei care ajung la noi

medicul-Laura-JijieNumărul copiilor care solicită sprijin medical după ce au consumat alcool şi etnobotanice este tot mai mare în judeţul Botoşani. Potrivit medicului Laura Jijie, şef Secţie Neuropsihiatrie Infantilă a Spitalului Judeţean, anul acesta au fost înregistrate oficial zece cazuri de consum alcool în rândul minorilor şi tot atâtea cazuri de consumatori etnobotanice, iar vârstele sunt din ce în ce mai fragede: 14 ani.

Medicul psihiatru susţine, însă, că în realitate numărul copiilor care consumă droguri este mult mai mare.

like facebookNumărul este cu mult mai mare faţă de cei care au ajuns la noi. Din discuţiile pe care le-am avut cu ei, cu grupul de prieteni pe care îl frecventează, consumul este foarte mare. Nu deţinem noi date concrete despre incidenţa exactă a numărului celor care consumă etnobotanice. Cei care ajung la noi sunt cei care ajung în fază critică, unde consumul de droguri a avut un efect devastator asupra lor„, a spus medicul botoşănean.

Laura Jijie susţine că mulţi dintre copii se apucă de droguri din curiozitate, sub presiunea anturajului pe care îl frecventează, alţii consumă etnobotanice din curiozitate sau din distracţie. Medicii specialişti spun că în multe astfel de situaţii părinţii îşi protejează copiii, lucru care nu este normal.

Sunt părinţi care îşi protejează copiii ca să nu se ştie, ceea ce este o greşeală, pentru că adolescentul trebuie să devină responsabil şi să devină conştient de consecinţele faptelor sale„, a mai spus medicul psihiatru.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *