O tânără, în vârstă de 18 ani, din municipiul Botoşani, susţine că este bătută în mod regulat de tatăl său, care o trimite să se prostitueze. Diana Mihaela Lişneanu locuieşte cu părinţii săi, alcoolici, într-o căsuţă din cartierul Stejari, chiar lângă biserica Sfântul Ioan.
Fata povesteşte că locuieşte acasă doar în acte deoarece stă mai mult pe străzi, îşi mai petrece timpul pe lângă biserici, la spital sau la piaţă. Mama ei o trimite de câţiva ani să facă sex cu bărbaţi pentru bani, la Baisa, dar tânăra nu vrea şi nu ştie ce să facă pentru a supravieţui.
„Mi-a zis să mă duc la Dedeman, acolo, să mă prostituez, să fac bani, dar eu nu vreau să mă duc, dar unde să mă duc? ”, spune tânăra.
Îşi duce zilele prin zona Pieţei, unde oamenilor le-a fost milă de ea şi i-au dat să se îmbrace sau să mănânce. Nu cerşeşte, dar cei care o cunosc, îi ştiu povestea şi o mai ajută cu câte ceva.
„Cojocul ăsta îl am de la nişte oameni de la piaţă. M-au văzut că eram aşa dezbrăcată. Azi nu am mâncat nimic…M-aş duce acasă, dar iar mă bate. Eu mai stau pe la spital..Duminică seară m-a fugărit mama de acasă ca să mă duc la produs, la Dedeman, să aduc bani de pâine ”, povesteşte Diana.
Diana spune că a încercat să scape de bătăile tatălui său şi s-a mutat cu un prieten pe care îl avea, la Curteşti. Băiatul a bătut-o, însă, până când i-a scos dinţii şi a băgat-o în spital.