Directorul Staţiunii de Cercetare de la Popăuţi. Ionică Nechifor, a scăpat de controlul Instituţiei Prefectului. Prefectul Costică Macaleţi a declarat că verificare nu va mai avea loc, chiar dacă acesta fusese programată după alegeri. Macaleţi a spus că a renunţat la control, în urma interpretărilor politice.
„Am înaintat un document la Academia de Ştiinţe Agricole ca să-şi aplece mai mult activitatea spre Staţiunea Popăuţi. Au fost discuţii, cum că noi am avea intenţii politice în acest control şi chiar nu avem„, a spus Macaleţi.
Prefectul a afirmat că s-a renunţat implicit la acea comisie de control formată din reprezentanţi ai Instituţiei Prefectului, Poliţie şi Finanţe.
Controlul a fost dispus la Staţiunea Popăuţi în urma unor reclamaţii.