Fostul viceprimar Florin Ghiorghiță, al cărui vot în Consiliul Local poate fi decisiv, propune și susține schimbarea din funcție a viceprimarilor municipiului Botoșani. El a postat, luni seară, pe contul său de Facebook un mesaj în care își manifestă indignarea față de numeroasele scandaluri din administrație, provocate de „nulități” pe care el însuși le girează.
„Ma gândesc din ce in ce mai serios sa fac un cadou de Mos Crăciun botoșănenilor si sa contribui atat cat pot la schimbarea celor care vremelnic sunt in fruntea urbei. Vreau doar sa îmi sugerați doua variante viabile. Grav este ca nu prea ai ce alege. Aștept sugestii”, scrie Ghiorghiță.
Reacția sa vine pe fondul conflictului permanent dintre șefii Executivului și directorul Direcției de Servicii Publice, Eugen Țurcanu.
Iată mesajul integral postat de fostul viceprimar, actualmente consilier local independent:
„Așa m-am saturat, probabil ca si restul lumii, de scandalul asta continuu. Așa m-am saturat sa vad oameni mici cu funcții mari care se fac de ras zilnic cu probleme care pe noi nu ne interesează. Așa m-am saturat sa vad doar anchete, comisii de disciplina, jigniri profesionale si personale sau mai rau, jigniri ale familiilor, așa m-am saturat sa vad ca nu se întâmpla nimic bun in orașul asta, așa m-am saturat sa vad ca nu s-au creat locuri de munca, ca nu s-au facut locuințe pentru tineri, ca nu s-a făcut Cornișa, ca nu s-a asfaltat nici măcar o strada, ca nu s-a facut măcar un proiect cu finanțare externa, așa m-am saturat sa vad ca se discuta doar despre cum sa sifoneze banul public, așa m-am saturat sa vad doar abuzuri in serviciu. Așa m-am saturat sa girez prin votul meu niste nulitati (de oricare parte), sa vad ca nu am posibilitatea de a aduce in fruntea orașului niste oameni care sa aducă plus valoare in administrație. Ma gândesc din ce in ce mai serios sa fac un cadou de Mos Crăciun botoșănenilor si sa contribui atat cat pot la schimbarea celor care vremelnic sunt in fruntea urbei. Vreau doar sa îmi sugerați doua variante viabile. Grav este ca nu prea ai ce alege. Astept sugestii. Si dacă îmi permiteti, as avea si o mica sugestie: Paul Onisa”