Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean a vizitat, vineri dimineaţă, şcoala din Răchiţi, distrusă într-un incendiu şi a propus primele măsuri pentru elevii din comună.
Astfel, cursurile vor fi suspendate vineri, iar de luni elevii din învăţământ gimnazial, 60 de copii, vor fi transportaţi la Roşiori pentru a susţine orele de curs, iar pentru cei din învăţământul preşcolar, 17 copii, se va amenaja o sală de curs, într-un imobil situat lângă sediul primăriei.
Mihaela Huncă, inspector şcolar general a menţionat că documentele importante ale şcolii, cataloage, registre şi arhiva au fost salvate, însă întreaga bibleotecă a fost distrusă. Aceasta a mai adăugat că în prezent se lucrează la memorii pentru forurile superioare în vederea identificării unor fonduri.
Şcoala reabilitată printr-un proiect al Băncii Mondiale era asigurată.