Trei fraţi, de 12, 13 şi 15 ani, prinşi în toiul nopţii spărgând un autoturism

furt masinaTrei frați minori au spart un autoturism, însă nu au apucat să fure din el întrucât au fost văzuți de proprietar. În urma unui apel 112 primit în noaptea de miercuri spre joi, un echipaj de jandarmi s-a deplasat pe strada Aleea Ghiocelului din municipiul Dorohoi , unde un bărbat sesiza faptul că trei tineri i-au deschis autoturismul proprietate personală, care se afla parcat în imediata apropriere a blocului unde domiciliază.

Intervenţia jandarmilor a dus la depistarea a trei fraţi, în vârstă de 12, 13, respectiv 15 ani, care au intrat în autoturismul celui ce a reclamat fapta. La faţa locului a fost găsită doar o fată în vârstă de 15 ani, care a fost reţinută de un martor la cele întâmplate, iar doi băieţi au fost identificaţi ulterior, în urma verificărilor făcute, deoarece fugiseră până la sosirea jandarmilor.

like facebookCei trei locuiesc fără forme legale în municipiul Dorohoi şi sunt cunoscuţi de oamenii legii ca având astfel de preocupări.

Lucrătorii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani au întocmit actele de sesizare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de furt.

După întocmirea actelor procedurale necesare, fata a fost lăsată în grija mamei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *