Specialiştii ieşeni au solicitat măsuri administrative împotriva medicului care a asistat-o la naştere pe Mihaela Profir, femeia căreia i-a murit bebeluşul şi a fost operată de trei ori în doar 24 de ore de la naştere.
După un lung travaliu şi chinuri puternice, medicii botoşăneni au decis să-i facă cezariană. Profesorul ieşean Mircea Onofriescu, care a analizat raportul medical, susţine, însă, că s-a luat această măsură prea târziu.
„Dânsul apreciază că au existat deficienţe în monitorizarea evoluţiei travaliului, motiv pentru care propune sancţionarea prin comisie de disciplină a medicului curant. Noi am înaintat acest raport către comisia de disciplină şi comisia de disciplină este cea care va da decizia pe care noi o vom pune în practică”, a declarat directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă Botoşani, Angela Ţurcanu.
Potrivit profesorului universitar dr. Mircea Onofriescu, s-a forţat naşterea naturală şi nu s-a realizat operaţia de cezariană la timp. În plus, şi necropsia a arătat că bebeluşul de 3.800 de grame a murit din cauza lipsei de oxigen pe perioada expulziei.
Imediat după naştere, femeia a suferit o hemoragie internă şi a fost supusă celei de-a doua intervenţii chirurgicale, dar starea ei s-a agravat, a fost transportată cu ambulanţa la Spitalul Judeţean Mavromati, unde a suferit o a treia operaţie, după care a rămas internată pe reanimare. Când a ajuns la Spitalul Judeţean, starea femeii era atât de gravă încât medicii au cerut acordul scris al familiei pentru a o opera din nou.
Cei doi soţi susţin că medicii botoşăneni au fost neglijenţi şi au făcut plângere la Colegiul Medicilor, dar şi la Poliţie şi cer să li se facă dreptate.
„Trebuie să mergem mai departe că oricum nu e de lăsat ceea ce a făcut doamna doctor Oprişanu. Să omori în ziua de azi un om văd că e mai simplu decât să dai în zid. Dacă omori un om nu ai nimic, nu păţeşti nimic. Îmi doream copilul foarte mult, şi băiatul îşi dorea un frăţior, cum să nu îţi doreşti un copil, dar doamna doctor a avut grijă ca să nu mai fie şi în loc să mergem la botez ne pregătim pentru praznic, să-i facem de 40 de zile”, a spus Dumitru Profir, soţul femeii.
Inchisoare pe viata sau impuscata.Asta trebuie facut pentru idiotii si cretii astia de doctori impertineti si spagari .
Uite ce figura are aceasta doctorita ,zici ca e gardian la pentenciar ,ca de alinat suferinta la pacienti nici nu poate fi vorba….
Cate crime nu s-au facut la Maternitatea Botosani?!Si cumnata mea a patit acum 2 ani la fel.Durerea este fara margini…
avem rezultatele de la ancheta,ce del de masuri se vor lua ?cine si cum va ajuta aceasta femeie distrusa pe viata?