Vezi programul manifestărilor dedicate Zilei Naţionale a României!

torte ziua nationalaManifestările dedicate Zilei Naţionale a României vor începe luni, la ora 10, în Centrul Vechi, mai precis în Piaţa 1 Decembrie, la Monumentul Eroilor din Primul Război Mondial.  Aici, toţi cei prezenți vor asista la ceremonialul religios şi cel militar, putând ulterior să depună coroane și jerbe de flori în cinstea eroilor.

Începând cu ora 12.00, în centrul administrativ al municipiului Botoșani, mai exact pe strada Cuza Vodă, va avea loc parada militară cu armament, tehnică militară şi echipamente speciale de intervenție aparţinând Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale şi Poliţiei Locale.

like facebookPatru dintre autospecialele Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgență vor fi la dispoziția curioșilor în părculețul de lângă Biserica Militară. Acestea vor oferi și aplicații practice, în special pentru copiii interesați, parcurgând traseul Cuza Vodă – Calea Națională  – Nicolea Iorga – Bulevardul Mihai Eminescu – Marchian, cei mici putând astfel să vadă cum funcționează o ambulanță cu dotări de ultimă oră, dar și autospecialele de intervenție la incendii.

La ora 16,00, în faţa Consiliului Judeţean va avea loc un spectacol susţinut de Orchestra „Rapsozii Botoşanilor”, după care va avea o defilare cu torţe pe străzile din municipiul Botoşani.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *