Zeci de jandarmi în stradă, de Ziua Naţională a României

jandarmi ziua nationalaInspectoratul de Jandarmi Judeţean Botoşani va asigura ordinea şi liniştea publică la manifestările prilejuite de sărbătorirea Zilei Naţionale a României, în municipiile Botoşani şi Dorohoi.

Peste 80 de jandarmi, împreună cu reprezentanţi ai altor instituţii din cadrul M.A.I., vor lua măsurile necesare pentru desfăşurarea civilizată a manifestărilor cu caracter comemorativ şi cultural.

Jandarmii vor fi prezenţi alături de cetăţeni în Piaţa 1 Decembrie din municipiul Botoşani, începând cu ora 10.00, la Monumentul Eroilor din Primul Război Mondial, unde va avea loc ceremonialul religios şi depuneri de coroane, după care, de la ora 12.00, vor veghea ca parada militară cu armament, tehnică militară şi echipamente speciale de intervenţie, care va avea loc pe strada Cuza Vodă, să se desfăşoare în condiţii de siguranţă.

like facebookSpectacolul de muzică populară susţinut de Rapsozii Botoşanilor, în Piaţa Revoluţiei  şi defilarea cu torţe, la care va participa şi o subunitate de jandarmi, precum şi manifestările publice ce vor avea loc în Parcul Căpitan Walter Mărăcineanu din municipiul Dorohoi, vor fi de asemenea în atenţia angajaţilor M.A.I., pentru prevenirea unor posibile incidente.

Recomandăm participanţilor la aceste manifestări să respecte indicaţiile şi măsurile luate de forţele de ordine, pentru asigurarea unui climat adecvat sărbătoririi Zilei Naţionale  a României.

Sursa: comunicat IJJ

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *