Circulaţia pe strada Cuza Vodă, de la sensul giratoriu de la Casa de Cultură a Sindicatelor şi până la intersecţia cu Calea Naţională, va fi blocată, luni, 1 decembrie, ca urmare a activităţilor organizate cu prilejul Zilei Naţionale a României.
Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Rutiere Botoşani, circulaţia va fi oprită circa 40 de minute, începând de la ora 11,30 şi până după ora 12,00.
În zonă, va fi realizată o expoziţie cu armament, tehnică şi echipamente speciale aparţinând structurilor MAI şi MApN.