Şerban Mihăilescu, pus sub acuzare în dosarul Microsoft

serban mihailescu- UNPRSenatorul botoşănean Şerban Mihăilescu a fost pus sub acuzare, joi, de procurorii DNA, în dosarul Microsoft. Şerban Mihăilescu, fost şef al Secretariatului General al Guvernului (SGG) în guvernul Adrian Năstase, s-a prezentat la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), pentru a fi audiat în dosarul Microsoft, potrivit România TV.

Şerban Mihăilescu, senator PSD, mai cunoscut drept Miki Şpagă, a fost audiat, joi, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), în dosarul Microsoft.

Şerban Mihăilescu a stat aproximativ o oră şi jumătate la DNA, declarând la ieşire că a fost începută urmărirea penală pentru toate acuzaţiile care se regăsesc în cererea trimisă la Parlament. „Urmează să stabilim un nou termen, pentru a da o declaraţie (…). Nu am conturi în străinătate, nu am off-shoruri, nu am încasat nimic”, a mai spus acesta.

Acesta declarase la intrarea în sediul DNA, că a venit, conform procedurilor, să vadă ce acuzaţii îi aduc procurorii. Şerban Mihăilescu a precizat că nu a comis niciuna din faptele prezentate în referatul DNA.

Şerban Mihăilescu a fost, în perioada 2000-2003, ministru coordonator al Secretariatului General al Guvernului (SGG).

Şerban Mihăilescu este acuzat de DNA de săvârşirea infracţiunilor de instigare la abuz în serviciu, trafic de influenţă şi spălare de bani. Potrivit procurorilor, în perioada în care avea calitatea de ministru, acesta l-ar fi determinat pe un alt ministru să semneze HG nr. 1473/2003, HG nr. 470/2004 şi respectiv Contractul de licenţiere Microsoft, în condiţiile pe care le negociase în perioada în care îşi desfăşurase activitatea ca ministru coordonator al Secretariatului General al Guvernului, respectiv acceptând oferta tehnică şi financiară transmisă de firma Fujitsu Siemens Computers, fără a-i aduce la cunoştinţă existenţa unor impedimente juridice decurgând din faptul că această firmă nu era unic distribuitor de licenţe Microsoft şi fără a detalia modalitatea de stabilire a preţului, respectiv preţul practicat de Microsoft, discount-ul acordat în considerarea Guvernului României şi preţul de vânzare al Fujitsu Siemens Computers.

like facebookConform procurorilor, în perioada aprilie-noiembrie 2004, Şerban Mihăilescu ar fi pretins şi primit o parte din suma de circa 20 milioane de dolari virată de Fujitsu Siemens Computers în contul unor societăţi de tip off-shore cu titlu de consultanţă şi asistenţă tehnică aferentă contractului încheiat cu Guvernul României pentru ca, în baza influenţei pe care o avea, să asigure încheierea contractului în condiţiile propuse de firma Fujitsu Siemens Computers.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *