Miercuri, 26 noiembrie, a fost sărbătorită Ziua Liceulului Tehnologic Special Sfântul Stelian Botoşani, eveniment care a reuşit să conecteze participanţii la un mediu plin de sensibilitate, evidenţiat de efortul elevilor ce au contribuit la reuşita acestuia.
Oaspeţii au avut parte de un program variat, urmărind dansuri populare ale formaţiei Hora, coordonaţi de prof. Claudia Buduruţă, Alina Tătăruşanu şi Asiminicesei Elena, recital de poezie, susţinut de elevi ai claselor a V – a B şi a VI – a A, sub îndrumarea prof. Ciuraru Daniel şi Iacob Oana, melodii interpretate de grupul vocal MELOS, pregătiţi de profesor Alina Răileanu, precum şi scenetele, La cireşe, interpretate de elevi din clasa a IV – a A, coordonaţi de prof. Angelica Bozianu şi Căsuţa din oală, prezentată de elevi ai clasei a VI – a, pregătiţi de prof. Gabriela Burdujoc şi Oana Iacob.
A urmat un vernisaj al expoziţiei de artă decorativă, după care concursul Sfinţii – modele de viaţă creştină. În încheiere s-a organizat atelierul creativ – cerc de artă decorativă.
Sursa: comunicat presa