Poliţiştii botoşăneni afiliaţi la sindicatele naţionale ameninţă cu proteste de stradă, din cauza unor probleme salariale pe care le consideră nerezolvate.
Protestele au început de ieri şi vor continua la Bucureşti până pe 5 decembrie, sindicaliştii urmând să picheteze sediul central al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), între orele 10.00-12.00.
„Revendicările sunt legate de neplata orelor suplimentare, neasigurarea banilor pentru echipament şi renegocierea Acordului Colectiv privind raporturile de serviciu şi întocmirea unui act adiţional care să includă plata orelor lucrate sâmbătă, duminică şi de sărbători legale”, a declarat Iulian Buciuleac, liderul Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC).
Acţiunile de protest vor culmina cu un miting organizat pe 3 decembrie, între orele 08.00-16.00, şi la care vor participa şi poliţişti botoşăneni.
Sursa: Monitorul de Botoşani