Un bărbat, de 40 de ani, a fost condamnat la închisoare cu executare de judecătorii de la Judecătoria Botoşani după ce şi-a terorizat luni de zile vecinii.
Dragoş Sadovei a primit o pedeapsă de trei ani şi patru luni de închisoare pentru distrugere, după ce a distrus maşini, a spart geamuri şi a asmuţit cei cini câini pe mai multe persoane din oraş.
Bărbatul se alfă în arest preventiv şi instanţa a prelungit această măsură. Decizia nu este definitivă.
Potrivit anchetatorilor acesta era cunoscut ca un consumator de băuturi alcoolice, iar de fiecare dată când se îmbăta făcea scandal.
În data de 30 aprilie, după ce a consumat o cantitate însemnată de băuturi alcoolice, a lovit cu picioarele în uşa unei vecine până ce a distrus-o. La trei săptămâni stătea cu animalele de companie în faţa blocului şi le-a asmuţit pe o altă vecină, iar câinii au muşcat-o de gambă, aceasta având nevoie de 12-13 zile de îngrijiri medicale.
De asemenea a ameninţat-o că îi dă foc la maşină şi îi sparge geamurile. La o săptămână a început să îşi ducă la îndeplinire ameninţările. A lovit cu piciorul maşina concubinului femeii, distrugând masca din faţă, plăcuţa de înmatriculare şi o oglindă. În aceeaşi zi a aruncat cu pietrele în geamurile locuinţei femeile şi a distrus ferestrele de la două camere.
La jumătatea lunii iunie, plimbându-se pe bulevardul Mihai Eminescu a asmuţit câinii asupra unui bărbat iar animalele l-au muşcat de gambă, victima având nevoie de 12-13 zile de îngrijiri medicale. În data de 4 iulie poliţiştii l-au reţinut, însă la 24 de ore a fost pus în libertate anchetatorii stabilind că faptele ce le-a comis se pedepsesc cu închisoare până la cinci ani şi nu se încadrează în condiţiile necesare solicitării arestării preventive.
Întors acasă, bărbatul a continuat să îşi terorizeze vecinii, iar la jumătatea lunii iulie, la ora 7 dimineaţa, a spart parbrizului maşinii concubinului vecinii sale şi i-a rupt o oglindă. A continuat scandalul spărgând geamul de la scara blocului şi şi-a ameninţat vecinii cu moartea şi cu incendierea. A fost din nou reţinut şi miercuri a fost prezentat cu propunere de arestare prevenitivă, iar judecătorii au admis cererea procurorilor. În paralel firma de ecarisaj a ridicat câinii din locuinţa bărbatului.
În urma reclamaţiilor depuse instanţa a acceptat, la sfârşitul lunii iulie, propunerea de arestare preventivă, iar procurorii au finalizat ancheta şi l-au trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii de distrugere.