Roussel Ngankam, atancantul FC Botoşani, vrea să marcheze cât mai multe goluri pentru echipa locală şi să pună umărul la victoriile echipei.
Acesta a menţionat, joi în cadrul unei conferinţe de presă, că s-a adaptat la echipă şi îi place grupul de jucători pe care l-a găsit aici. Folosit mai mult în bandă, africanul spune că încearcă să se adapteze, chiar dacă postul său este atancant central.
„Îmi voi da silinţa în timpul jocului să dau gol, să mă pun în slujba echipei şi să obţinem un rezultat pozitiv. Este o schimbare în poziţionarea mea pe teren, deşi eu am mai jucat în bandă, dar postul meu este atacant central. Cu toate acestea mă adaptez şi încerc să fac totul cât mai bine pentru echipă în poziţia în care mă foloseşte antrenorul, cea de atacant central. Nu mi-am fixat un anumit target, nu pot să vă dau cifre însă în capul meu se află dorinţa de a pune umărul la victoria echipei atât prin assist-uri cât şi prin goluri. Eu îmi doresc să dau cât mai multe goluri. Nu pot spune că golul cu Dinamo a fost cel mai important din cariera mea însă a fost important din moment ce a decis acel meci pe care noi l-am câştigat”, a declarat Roussel Ngankam.
Meciul dintre Pandurii Târgu Jiu şi FC Botoşani va avea loc duminică de la 15.30 şi va fi transmis de Look TV.