Sute de persoane au participat, vineri după amiază, la un marş organizat de ACL pentru susţinerea candidatului Klaus Iohannis la alegerile de duminică.
Aproximativ 700 de persoane, în frunte cu cei doi copreşedinţi ACL Cătălin Flutur şi Florin Ţurcanu, au mers 4,5 kilometri îndemnând populaţia să iasă la vot duminică şi să susţină candidatul dreptei.
” Vreau să transmitem celor de la PSD şi domnului Victor Ponta că nu sunt singuri în România. În România este opoziţie, care va fi atentă la tot ce se întâmplă şi în continuare. Vom vedea şi vom verifica dacă toate promisiunile electorale care au curs cu nemiluita în campania electorală vor fi îndeplinite. Vrem să dovedim, în primul rând botoşănenilor, că sunt şi oameni care îşi asumă opoziţia şi îi îndemnăm pe absolut toţi să vină la vot pentru o Românie normală şi pentru un preşedinte normal”, a declarat Cătălin Flutur.
La rândul său, Florin Ţurcanu a spus că este corect ca în ultima zi de campanie să organizeze un marş civilizat în care lumea să fie îndemnată să iasă la vot şi să voteze Iohannis.
Acţiunea a început de la Casa de Cultură a Sindicatelor şi a continuat pe strada Cuza Vodă, Sucevei, Primăverii şi Petru Rareş.
” Decat sa fiu maran mai bine pierd alegerile” a zis nenea Klaus. A stiut sa-si ceara scuze fata de sotia lui Pinochio. A cantat corect impreuna cu ziaristii astazi primele doua strofe din imn. Nu s-a suparat pe BOR care s-a implicat masiv in campanie! Sesizati unde este diferenta?
Apropos pe Digi 24 deseara la aorele 19,30 edeti in reluare doua documenare bine realizate despre cei doi candiati. In filmul despre dr. Copy Paste” mama sa il da de gol. De acolo iti seama cu ce arivist avem de a face ! Uitati-va va rog si nu o sa regretati! Acum 5 ani am pus mana la ochi si l-am votat pe Geoana. Geoana nu ar fi fost asa de smecher ca dr. Copy Paste!
Jalnic….