VIDEO Marş neobişnuit. O coloană de maşini pro Iohannis a străbătut întreg Botoşaniul

mars iohannis 024Peste 100 de maşini au defilat, miercuri după amiază, prin municipiul Botoşani într-un marş pro Iohannis. Acţiunea a fost organizată de ACL, însă cei doi copreşedinţi, Florin Ţurcanu şi Cătălin Flutur, nu au fost prezenţi.

Astfel, liderii grupului au fost senatorul Viorel Grigoraş, deputatul Cristian Roman şi fostul senator Daniel Humelnicu.

De asemenea, la acţiune au mai fost prezenţi consilieri locali Eugen Ţurcanu, Gheorghe Iavorenciuc şi Eugen Apostoliu. Coloana de maşini a avut antemergător  maşină de poliţie, însă toate intersecţiile prin care au trecut au fost blocate.

like facebook„Acţiunea noastră îmbracă două forme. În primul rând vrem să arătăm botoşănenilor că există un număr foarte mare de susţinători pentru Iohannis şi încurajăm oamenii să iasă la vot şi în al doilea rând este o formă de protest la ceea ce Guvernul Ponta, în frunte cu candidatul Ponta, a însămânţat până acum în întreaga Românie”, a declarat Cristian Roman.

Maşinile au pornit din zona poligonului ACR şi au mers pe strada Pacea, Manoleşti Deal şi s-au întors pe Calea Naţională până la bariera Iaşului, bulevardul Mihai Eminescu până la Carrefour, Sucevei, Primăverii, Maior Ignat, Petru Rareş, Tudor Vladimirescu, Griviţa, Calea Naţională, Cuza Vodă, Macrhian, George Enescu, Pacea, Poligon ACR.

 

mars iohannis 017mars iohannis 009mars iohannis 004

6 thoughts on “VIDEO Marş neobişnuit. O coloană de maşini pro Iohannis a străbătut întreg Botoşaniul

  1. Ce au demonstrat cu acest mirific mars ?! Nu au facut decat sa blocheze traficul aiurea avand in vedere ca sustin un candidat care face parte de pe alta lume avand in vedere prima confruntare dintre Iohanis si Ponta.

    1. ..venit dintr’o lume normala. ..care toti am cerut’o.
      ..pacat ca aici greu se intelege ca doar starpind coruptia putem progresa. tineretul a’nteles.. mai ales cel din ardeal, si ma bucur sa vad si aici ca se demonstreaza ceva, normal.

  2. Ne este rusine cu astfel de PDL=PNL!! Sa mergem sa nu votam furaciunea si dispretul fata de populatia romaniei si a romanilor a lui base, udrea, diaconu, macovei, flutur, turcanu x 2, etc!!!

  3. Nu le-a deschis nimeni usa la „brutarie”, daca nu ma insel catre brutarie se indreptau! Fac repetitie, stati linistiti!!! Votati gainile ACL-islte!

  4. mars …nu poate fi vorba…doar o etalare a unor masini de peste 10.000 € la care romanul de rand nici nu viseaza ….vreau sa vad ca merg intr-o piata sa vada saracia de acolo…ca din masini nu se vede saracia…sau era frig afara…si nu vor sa stea in frig…SFIDARE …ROMANUL MOARE DE FOAME SI EI ETALEAZA MASINI SCUMPE …SFIDARE …RUSINE ACL …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *