Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a declarat, luni, la Botoşani, că va sprijini demersul conducerii Spitalului Judeţean de a transforma Secţia Săveni a spitalului într-un spital orăşenesc.
„Luăm în discuţie şi acest fapt, dar aş vrea ca toată lumea să fie până la urmă cu acelaşi punct de vedere. În 2010 şi în 2011 ştiu că doreau să le unifice pe toate, nu ştiau cum să mai scape de ele. Cred că asta a fost una din cauzele pentru care s-a ajuns în situaţia asta”, a spus Bănicioiu.
El a menţionat totodată că a purtat discuţii cu deputatul Tamara Ciofu şi pe tema decomasării spitalului, având în vedere problemele financiare cu care se confruntă cea mai mare unitate spitalicească din judeţ. Ministrul a precizat, însă, că se impune o discuţie mult mai amplă în acest caz şi că trebuie obţinut şi acordul comunităţilor locale, implicit a Consiliului Judeţean.
„Se poate lua în calcul şi acest aspect. După părerea mea, a fost o greşeală atunci, dar trebuie implicaţi toţi factorii de decizie. Luăm în discuţie în acest moment critieriile în urma cărora s-au făcut clasificările spitalelor. Este o discuţie pe care o avem cu cei de la Casa naţională, pentru că funcţie de aceste clasificări se finanţează spitalele. Tariful pe fiecare caz în parte nu reuşeşte să acopere cheltuielile şi de aceea o parte din criterii ar trebui modificate„, a mai spus ministrul Sănătăţii.
Spitalele au fost comasate la Botoşani în anul 2012