Teatrul Drepturilor Copilului ajunge, duminică, la Botoşani

Teatrul Drepturilor Copilului la BotosaniTeatrul Drepturilor Copilului ajunge, duminică, 9 noiembrie, la Botoşani. Spectacolul va avea loc, de la ora 17.30, la Teatrul Vasilache.

Teatrul Drepturilor Copilului este un spectacol de teatru educaţional şi participativ, care porneşte de la câteva dintre drepturile fundamentale enunţate în Convenţia Drepturilor Copilului: dreptul la educaţie, dreptul la sănătate, dreptul la asistenţă socială, dreptul la opinie, dreptul la libertatea de gândire, dreptul la vacanţă şi la odihnă, dreptul copilului de a fi protejat împotriva oricărei forme de violenţă sau exploatare.

În Teatrul Drepturilor Copilului, nouă copii şi doi actori provoacă publicul să participe la un spectacol în care respectarea drepturilor devine fundamentul unei dezbateri despre rolul copilului în societatea contemporană, despre nevoia şi dorinţa lui de a fi ascultat şi întrebat atunci când se iau decizii care îl privesc, despre respectul pentru valoarea co¬pilăriei sale şi necesitatea de a-i da o voce socială care să conteze şi care să poată schimba ceva. Ştim câte drepturi au copiii? Vrem să ţinem cont de ei?

În Teatrul Drepturilor Copilului, copiii le vorbesc copiilor şi adulţilor despre drepturile lor, de multe ori ignorate sau insuficient cunoscute, şi-i transformă pe aceştia în parteneri de joc, în participanţi la schimbarea socială care ne priveşte pe toţi.
Teatrul Drepturilor Copilului este teatrul solidarizării copiilor, pentru ca împreună să creeze o lume mai bună, o lume în care să gândească liber şi critic, o lume în care să se autoreprezinte.
Teatrul Drepturilor Copilului este recomandat oamenilor mari care cred în valoarea copiilor de lângă ei, în forţa lor de a creşte conştienţi de rolul pe care îl au.
În 2014 se împlinesc 25 de ani de la adoptarea Convenţiei Drepturilor Copilului de către Adunarea Generală a ONU şi 24 de ani de la ratificarea ei de către Romania.

One thought on “Teatrul Drepturilor Copilului ajunge, duminică, la Botoşani

  1. Da. am vazut piesa despre drepturile copiilor. Intr-adevar este o piesa pentru oamenii mari, in mica masura pentru copii pentru ca exista numeroase texte destul de greoaie pentru ca acestia sa le intelegeaza sensul. In plus, unele cuvinte – chiar pe scena – au fost explicate prin alte cuvinte la fel de neintelese. Exemplu: ce inseamna discernamint ? raspunsul a fost : capacitatea de a discerne Asa ca multi copii nu pot intelege ambele expresii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *