Zeci de jandarmi, politişti şi reprezentanţi ai firmei de pază la meciul cu CFR Cluj. Şapte microbişti, „interzişi” pe stadion

jandarmi la Stadionul municipalÎn weekend-ul care urmează, efectivele Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani vor executa misiuni de asigurare a ordinii publice la o serie de manifestări sportive, religioase sau de altă natură, organizate în judeţul Botoşani.

Cea mai importantă misiune va fi, cu siguranţă, meciul de fotbal disputat pe Stadionul  municipal Botoşani, în ziua de 8 noiembrie, de la ora 18.00, între echipele F.C. Botoşani şi C.F.R. Cluj , când 69 de jandarmi, în cooperare cu 13 pompieri, 23 de poliţişti, 45 de poliţişti locali şi 35 de reprezentanţi  ai firmei de pază  vor acţiona  pentru desfăşurarea în condiţii civilizate a manifestării sportive.

Deşi doar aproximativ 15 susţinători ai C.F.R. Cluj şi-au exprimat intenţia de a participa ca spectatori la meci, jandarmii vor acţiona la porţile de acces, pentru ca cei şapte ,,interzişi”  ai echipei ardelene să nu pătrundă pe stadion.

like facebookAvând în vedere că, potrivit estimărilor organizatorului competiţiei sportive – F.C.Botoşani, peste 4500 de spectatori vor fi prezenţi la ora desfăşurării meciului, Jandarmeria le recomandă să vină la stadion din timp, încă de la deschiderea porţilor de acces, pentru a fi evitată aglomeraţia în zonele de intrare.

Pentru evitarea unor posibile incidente, forţele de ordine vor executa controlul corporal la intrarea pe stadion, scopul acestuia fiind de a nu permite intrarea cu obiecte contondente care ar putea fi folosite la săvârşirea unor fapte cu violenţă îndreptate împotriva jucătorilor, oficialilor, spectatorilor sau forţelor de ordine.

Tot în această perioadă, jandarmii vor fi alături de credincioşii care vor participa la procesiunea organizată la biserica ,,Sfântul Andrei şi Sfântul Nectarie” din municipiul Botoşani, unde sunt aduse moştele Sfântului Nectarie.

De asemenea, ,,Balul gospodarilor”, organizat sâmbătă în localitatea Miron Costin din comuna Vlăsineşti, precum şi meciul de fotbal de duminică, de la ora 11.00, dintre echipele A.C.S. Inter Dorohoi şi A.C.S. Bucovina Rogojeşti , vor fi ,,vegheate”  de jandarmi, pentru prevenirea faptelor de tulburare a ordinii şi liniştii publice.

Sursa: comunicat IJJ

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *