Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor la Botoșani: S-a furat foarte mult și este târziu să îndreptăm marile erori

DSC05228Zeci de botoşăneni care au probleme pe legea proprietăților și-au spus oful în fața  preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), Ge0rge Băeșu, aflat, vineri, într-o vizită la Botoșani. În cadrul reuniunii s-a discutat despre stadiul soluţionării dosarelor de despăgubire constituite în temeiul legilor fondului funciar şi al Legii nr. 10/2001, despre procesul de inventariere a terenurilor şi despre proiectul de lege privind despăgubirile care se acordă titularilor de dosare constituite în temeiul Legii nr. 9/1998 şi Legii nr. 290/2003, care urmează să intre în vigoare în curând.

like facebookS-a furat foarte mult. Banii, miliardele de euro au ajuns la oameni care nu au nicio treabă cu suferința creată dvs. sau părinților dvs. în anii 40-50. Este oarecum târziu să îndreptăm marile erori care s-au făcut în această țară. Prin politicile actuale vom încerca inclusiv terenuri ale statului, prin prefectură, comisia județeană de fond funciar să le aducem în proprietatea privată a localităților, astfel încât să mai găsim teren și să le retrocedăm în fizic, iar pe de altă parte o să încercăm să recuperăm mulți bani de la cei care au luat fără să aibă dreptul„, a spus George Băeșu.

Oamenii s-au plâns că banii pentru deportați se dau foarte greu și că multe dintre persoanele care trebuiesc despăgubite pe legea 290 referitoare la situaţia celor deportaţi de pe teritoriile sovietice nu vor mai ajunge să primească drepturile bănești. La întâlnire a participat prefectul Costică Macaleți, dar și directori de deconcentrate.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *