Autoturism înmatriculat în Franţa, burduşit cu ţigări de contrabandă

tigari podea masinaPoliţiştii botoşăneni au depistat două autoturisme care transportau ţigări de contrabandă, în valoare de peste 60.800 lei.

Poliţiştii din comuna Coțușca au oprit în trafic, pe DJ 282, un autoturism înmatriculat în Franța, care rula pe direcția Rădăuți Prut – Drăgușeni, fiind condus de un bărbat de 46 ani, din municipiul Botoșani.

Poliţiştii au efectuat controlul autovehiculului, prilej cu care au fost găsite 112.500 țigarete (5.625 pachete) de proveniență Republica Moldova, pentru care bărbatul nu a putut prezenta documente justificative. Autoturismul utilizat la transportul ţigaretelor a fost indisponibilizat la sediul Poliției orașului Darabani.

Poliţiştii au dispus măsura reţinerii pentru 24 ore în arestul IPJ Botoşani, faţă de conducătorul autovehiculului, urmând ca joi, 6 noiembrie, pe numele acestuia să fie formulată propunere de arestare preventivă.

Tot miercuri, în jurul orei 11.00, un bărbat de 50 ani, din comuna Dîngeni, judeţul Botoşani a fost depistat în timp ce conducea un autoturism pe un teren din extravilanul localităţii Răchiţi, judeţul Botoşani.

like facebookAcesta transporta 4.000 de ţigarete (200 pachete), de proveniență Republica Moldova, pentru care nu a putut prezenta documente justificative.

În cele două cauze au fost întocmite acte procedurale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *