Începând cu 1 ianuarie 2015, personalul din cadrul sistemului public sanitar şi cel de asistenţă socială vor beneficia de majorarea cu 100 lei la cuantumul brut al salariilor de bază.
La propunerea Ministerului Sănătăţii, după negocierea pe care autorităţile centrale din domeniul finanţelor publice, muncii şi sănătăţii au avut-o cu sindicaliştii din Sănătate, Guvernul României a aprobat marţi Ordonanţa de Urgenţă privind salarizarea personalului din cadrul sistemului public sanitar şi sistemului public de asistenţă socială în anul 2015.
“Peste 300 000 de persoane din sistemul sanitar, inclusiv din unităţi medico – sociale dar şi din sistemul de asistenţă socială vor beneficia de aceste majorări, cu posibilitatea ca, după jumătatea anului 2015 să existe noi majorări“ a declarat ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu.