Conducerea PNL a reacţionat după declaraţiile date în cursul zilei de marţi de către Viorel Coman într-un articol publicat de BotosaniNews.ro.
Biroul Politic Judeţean a transmis un comunicat de presă în care menţionează că scorul, peste 30%, obţinut la nivel naţional, este unul bun pentru că aşa şi-au propus conducerile celor două partide, însă este nesatisfăcător deoarece, ca să se ajungă la aceste procente, au existat poli peste și sub media națională deopotrivă. Conducerea partidului a criticat atitudinea lui Viorel Coman de a cere schimbare şi l-a acuzat de neimplicare în campania electorală.
„Regretăm că, în Botoșani, scorul a fost sub media națională, așa cum regretă și președinții de la Vaslui, Mehedinți, Brăila sau Argeș ori, mai mult, așa cum regretă colegii noștri Răducu Filipescu de la Călărași sau Ludovic Orban de la Dâmbovița.
De aici și până la pași înapoi făcuți de conducerea partidului, așa cum susține domnul Viorel Coman, secretar executiv în cadrul BPJ al PNL, sunt multe de lămurit și de corectat. Suntem, mai degrabă, adepții soluțiilor și mai puțin ai scenariilor de trădare. În plus vedem ca o posibilă soluție o mai bună mobilizare tocmai a celor care stau pe margine și critică, fără să-i fi văzut muncind în campanie alături de noi. Un astfel de om, care deține și funcție în BPJ, este și domnul Coman, domn pe care îl rugăm respectuos să-și clarifice urgent poziția față de ACL.
Destabilizarea activului de partid este prima preocupare a PSD între cele două tururi de scrutin și-l rugăm pe distinsul nostru coleg să nu facă jocurile PSD, iar dacă le face, să-și asume, în integralitatea lor, toate afirmațiile și acțiunile sale, dar și sancțiunile statutare care reglementează activitatea politică a membrilor PNL”, se arată într-un comunicat.
Reprezentanţii BPJ mai critică şi declaraţiile lui Viorel Coman în privinţa lui Florin Ţurcanu spunând că nu este adevărat faptul că preşedintele PNL nu mai este recunoscut ca lider ci cota de încredere a președintelui Florin Țurcanu în rândul populației din județul Botoșani, aceasta depășește cu mult rezultatul de duminică, și se apropie de 50 de procente.
Cota de incredere a lui Turcanu in randul populatiei este aproape 50%??
Glumiti, eu o estimez la 5-6%…