Transferul personalului didactic auxiliar şi personalului nedidactic se realizează până pe 31 decembrie, a anunţat Dragoş Cristea, inspector general adjunct al Inspectoratului Şcolar Judeţean. El spune că transferul în interesul învăţământului se realizează la cererea directorului unităţii care solicită transferul în baza hotărârii Consiliului de Administraţie al acesteia, numai cu aprobarea Consiliului de Administraţie al unităţii la care este angajat şi numai cu acordul scris al salariatului. Transferul la cerere se realizează pe baza cererii salariatului, însoţită de acordul prealabil al Consiliului de Administraţie al unităţii unde se solicită transferul şi numai cu acordul Consiliului de Administraţie al unităţii al cărui angajat este.
De asemenea, transferul personalului didactic auxiliar şi nedidactic se poate face numai între unităţile de învăţământ preuniversitar de stat care au personal angajat peste necesar, respectiv unităţile preuniversitar de stat care au deficit de personal.
„Aceste unităţi se stabilesc de către Consiliul de Administraţie al inspectoratelor şcolare. După finalizarea transferului, postul rămas vacant în unitatea de învăţământ de la care s-a efectuat transferul se reduce„, a menţionat Cristea.