Biserica „Nasterea Maicii Domnului” din Dorohoi, promovata pe internet

Un preot din Dorohoi a decis sa isi faca cunoscuta bisericuta in care slujeste prin intermediul internetului, informeaza postul de televiziune Tele M. Biserica ce poarta hramul "Nasterea Maicii Domnului" Dorohoi este singurul lacas de cult din judet careia i s-a facut o pagina de web. Timp de 25 de ani, pe vremurile de trista amintire, bisericuta de lemn din inima orasului Dorohoi a fost inchisa.
Nimeni nu s-a mai ingrijit de ea, lasand sfantul lacas in voia sortii. Insa la 6 ani dupa Revolutie, un preot cu mare dragoste de Dumnezeu a decis sa ii redea stralucirea de altadata. Cu banii stransi de la enoriasi, parintele Catalin Ifrim a reusit, in timp, sa readuca forma de odinioara, dar mai ales sa readuca credinta oamenilor.
Si nu numai atat. Pentru a atrage si mai multi credinciosi sau simpli turisti, parintele a decis sa faca cunoscut micuta biserica … pe internet. Astfel ca enoriasii sai pot afla de pe pagina
www.bisericuta.piczo.com, care este programul slujbelor, in ce zi se pot spovedi sau impartasi, cand trebuie sa astepte vizita din ajunul Craciunului si, bineinteles, la ce ore se pot programa cununii sau parastase.
Nici credinciosii care nu se pot deplasa la biserica nu au fost uitati.
Pe site-ul bisericii, credinciosii se pot chat-ui. Iar cei care vor sa doneze baniA? o pot face in contul expus pe pagina de internet. Parintelea explicat si de ce a decis sa faca acest site. "Am reusit sa o includem si in circuitul turistic, am facut si un site la Biserica sa o promovam pe internet si multi ca si dvs de altfel intra in contact mai usor cu noi vazand toate aceste lucruri care sunt popularizate prin site-ul bisericii", a declarat Catalin Ifrim, preotul Bisericii "Nasterea Maicii Domnului".