Modul de cheltuire a banilor alocaţi de Guvern pentru reabilitarea drumurilor va cântări la calificativul ce va fi acordat directorului Direcţiei Judeţene de Drumuri şi Poduri, Sorin Clim. Cel puţin asta susţine vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Sorescu, care a afirmat că cele 10,7 milioane de lei primite la începutul lunii octombrie, şapte milioane pentru Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri, iar 3,7 milioane repartizată la primarii, vor trebui cheltuite în totalitate până la sfârşitul anului.
„Am vrut să folosim procedura de urgenţă, dar nu a fost de acord reprezentantul Ministerului de Finanţe şi suntem în licitaţie. Facem toate demersurile să cheltuim toată suma. Am spus directorului că modul de cheltuire a banilor va fi unul din criteriile de apreciere prin calificativ. Foarte important va fi dacă vom reuşi să cheltuim aceşti an. Altădată ne-am plâns că nu avem bani, iar acum avem bani. Calificativul va fi funcţie de modul cum cheltuie banii”, a spus Sorescu.
De altfel, şeful DJPD a fost chemat din concediul de odihnă din acest motiv.